Sute de hectare de VIE, DISTRUSE de putregaiul cenușiu

Publicat: 03/08/2018, 13:05

O boală care a apărut din cauza precipitațiilor abundente din ultimele luni face ravagii în viile din sud-estul României. Este vorba de o ciupercă, sute de hectare de vie din județele Vrancea, Galați și Buzău fiind afectate, iar agricultorii spun că tratamentele nu au efect.

Viile sunt afectate de putregaiul cenușiu, o boală care atacă ciorchinele și boabele strugurilor. Ciuperca apare din cauza umezelii excesive, iar tratamentele sunt scumpe și nu preîntâmpină în totalitate apariția bolii. Viticultorii din zona Cârligele, județul Vrancea, au investit aproximativ 400 de lei pentru un hectar de vie într-un tratament care nu a reușit decât să oprească evoluția ciupercii, astfel încât să nu fie distrusă toată recolta.

„Aici am Sauvignon Blanc. Noi am stropit preventiv pentru putregai cenușiu, dar din păcate ne confruntăm cu această boală. Strugurii mucegăiesc. Este una dintre cele mai complicate și mai grave boli la vița de vie. Apare în această perioadă, înainte de precoacere și poate să se întindă în așa fel încât să pierzi tot. Ai muncit degeaba. De exemplu, strugurii de aici sunt distruși. Așa ar fi ajuns toți dacă nu am fi intervenit la timp. Și sperăm să fi oprit. Acum ne rugăm să nu mai plouă, dar pericolul încă nu a trecut”, a declarat viticultorul Liviu Gheorghe.

Putregaiul cenușiu a apărut și în zona Odobești, unde există mai multe podgorii celebre.

Ploile abundente din această vară au favorizat apariția ciupercii, iar recoltele vor fi parțial compromise.

„Strugurii sunt afectați complet de mucegai. Boabe mucegăite de jos până sus. Strugurii aștia nu mai pot fi salvați. Putem să stropim cu orice….Am făcut tratamente în mod repetat, însă a fost un atac foarte puternic. Cauza principală o reprezintă ploile care vin zi de zi, zi de zi, nu știm nici noi cum să le mai întreținem și ce să le facem. A fost o vară groaznică. Întâi a fost secetă multă, strugurii puțin atrofiați, după aceea a venit apa, s-a umflat boaba și efectul este clar: putregaiul”, a declarat Adrian Porumb, unul dintre cei mai mari viticultori din județul Vrancea.

Probleme asemănătoare sunt și la viile din județele Galați și Buzău. De asemenea, putregaiul cenușiu a compromis via din stațiunile de cercetare viticolă, deși specialiștii au încercat să lupte cu ciuperca.

„Evoluează din cauza condițiilor neprielnice, neprietenoase. Această vară e foarte capricioasă, cu un exces foarte mare de precipitații. În zona Pietroasele a plouat față de media anuală dublu, undeva la 140, 170 de litri, numai în luna iulie, fapt ce a declanșat așa numita boală putregai cenușiu…Majoritatea fermierilor se plâng de acest lucru. Chiar și noi avem unele probleme pe acest segment. Noi am intrat și am stropit pentru că avem o flotă destul de mare de utilaje, dar din păcate nu se vindecă, doar se oprește. Și acolo unde ciorchinele au o boabă sau două cu putregai, boala se extinde”, a spus directorul Stațiunii de Cercetare Viticolă Pietroasele-Buzău, Sorin Marin.

Putregaiul cenușiu este considerat una dintre cele mai periculoase boli ale viței de vie, alături de mană și de făinare. Ciuperca afectează mai ales soiurile aromate și strugurii cu pieliță subțire precum Tămâioasă Românească, Muscat Ottonel, Pinot Gris sau Chardonnay.

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cuvântul „legionar” a fost cel mai căutat pe dexonline, în noaptea alegerilor, la diferență notabilă...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Breaking News: Marcel Ciolacu a demisionat de la PSD! Primele declarații ale președintelui de partid
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce ar fi fost un sunet misterios auzit în apele Antarcticii în anii ’60?